Grupul Stellantis anunţă că marca Lancia va deveni 100% electrică în 2026 la nivel global iar marca Alfa Romeo va face acelaşi lucru în 2027 pe principalele sale pieţe.
Automobilele marca Alfa Romeo vor fi complet electrice în Europa, America de Nord şi China, a precizat conducerea grupului Stellantis cu prilejul publicării rezultatelor sale semestriale. Stellantis anunțase anterior că Alfa Romeo va începe transformarea într-o marcă electrică din 2024.
Grupul auto a mai anunţat de asemenea că pregăteşte relansarea mărcii Lancia, care în prezent nu mai oferă decât un singur model şi acesta doar în Italia.
Marca premium DS din portofoliul grupului Stellantis va mai lansa doar vehicule electrice începând din 2024.
Stellantis intenţionează ca în doi ani să dubleze numărul de automobile complet electrice din gama sa, de la 11 la 22 de modele, a subliniat CEO-ul Carlos Tavares.
Via Agerpres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu